luni, 8 august 2011

Vampirismul energetic I

  

Avem în jurul nostru un înveliş energetic – aura – menit sa ne protejeze împotriva atacurilor energetice din afara. Un om calm, cu sufletul liniştit si împăcat, are un înveliş energetic intact, sănătos, fără porţiuni şubrezite sau spărturi. Când sufletul este însă neliniştit, când omul trăieşte în fiecare zi emoţii negative – ura, furie, iritare, invidie (pizma despre care se vorbeşte şi în scrierile creştine) etc. – aura ii slăbeşte, se subţiază, apar fisuri care se lărgesc, deschizând acces vampirilor energetici, ca şi bolilor şi nenorocirilor de tot felul.
  La fel cum scoarţa copacului trebuie sa rămână intacta pentru a feri copacul de fel şi chip de paraziţi, tot asa şi aura noastră este menita sa ne protejeze, sa ne apere. De aceea, este indicat sa  eliberam emoţiile negative, sa ne păstrăm calmul şi ne vom menţine aura intacta, ferind-o de fisuri, ceea ce ne va face intangibili la atacurile din afara.

Vampirismul înseamnă nu doar furtul unei anumite cantităţi de energie, încălcarea învelişului câmpului şi crearea condiţiilor pentru pierderile ulterioare de energie dar şi prejudicierea structurii fine a câmpului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sănătăţii, psihicului. Dupa un furt masiv de energie apar devieri psihice. Omului care începe sa se folosească de energia altuia i se închid canalele de comunicare cu Universul iar el este nevoit sa ia din ce în ce mai multa energie. Astfel pot apărea boli grave şi chiar moartea. Începutul acestui proces sta în egoismul exacerbat manifestat în gânduri, emoţii sau fapte, în neînţelegerea unităţii lumii.

Cum procedează oamenii care au nevoie de energie? Ei înfurie, chinuie victima, cauta diferite mijloace de a subjuga omul pentru ca a lua de la unul egal ţie e complicat. E mai uşor sa iei de la acela pe care l-ai subjugat.
   De ce devine omul sadic? Părintii sai au renegat comuniunea cu lumea, au renegat înaltele sentimente ceea ce a dus la închiderea completa a canalelor care-I unea cu Universul. A început degradarea şi destrămarea structurilor câmpului. Energia nu putea fi procurata din alta parte decât de la oameni. Daca este vorba de un copil, acesta începe sa-şi irite mama, s-o necăjească. Ea începe sa tipe în permanenta, se înfurie şi ii cedează energie. Copilul îşi bate joc de colegii de joaca, ii jigneşte, chinuie animalele, rade şi îşi bate joc de cei vârstnici în scopul obţinerii energiei. Prin urmare provocarea de chinuri fizice şi spirituale unui alt om este una din formele de vampirism.
  
 Unul din mijloacele spirituale de apărare împotriva unui om certat cu regulile eticii, care încearcă sa fure energie îl constituie rugăciunea pentru ca aceasta constituie în acelaşi timp şi un ajutor pentru corectarea deformaţiilor structurilor sale spirituale. “Rugaţi-va pentru cei ce va blestema şi binecuvântaţi-i pe cei ce va urăsc.”

Cum ii recunoaştem:
  • - după gradul de epuizare pe care ni-l produc.
  • - nu ne aduc nimic, ne regresează, şi ne periclitează echilibrul emoţional. O persoana care a fost victima unui vampir energetic, prezintă următoarele simptome:
  • - oboseala acuta – în cazul unor atacuri repetate, starea de oboseala devine cronica, iar persoana atacata simte nevoia unei odihni prelungite.
  • - vlăguire – se simte o lipsa acuta de energie. Persoana în cauza devine vampir energetic involuntar.
  • - nervozitate – stări de enervare fără motiv aparent.
  • - dureri de cap
  • - ameţeli
  • - greţuri
  • - lipsa poftei de viata
  • - pierdere temporara de memorie – acest simptom, apare într-o faza mai avansata
  • - în unele situaţii – aritmie cardiaca  
  Profile vampirice:

Lamentatorii cronici:
- ne vampirizează deoarece cererea lor de afecţiune este fără sfârşit şi noi suntem incapabili sa o satisfacem sau sa o facem sa evolueze, în timp ce ei ne investesc cu rolul de SALVATOR – chiar dacă nu avem nici capacitatea şi nici dorinţa.
- aceşti eterni nemulţumiţi/văicăreţi ne pun în situaţia frustranta, de a rata oferirea unui sfat, deoarece în realitate ei nu sunt în starea de spirit pentru a ne primi sfatul, ei doar vor sa se descarce, sa ia energie...

Dependentii:
- ei ne cer constant dovezi de dragoste, ne solicita pentru oricare mica decizie, agăţându-se de noi ca nişte copii; ei ne pun în poziţia de părinti şi ne pun pe umeri o responsabilitate copleşitoare. Cum vrem sa ne luam distanta, ne şi invadează culpabilitatea.Dependenţii considera persoana de lângă ei întregul lor univers şi o epuizează cu solicitările lor.

Hipersensibilii:
- sensibilitatea lor exagerata ne obliga sa avem tot timpul grija : totul devine subiect de justificare, totul este susceptibil sa provoace o drama. Ne condamna la un self-control permanent – ce stres!

Conflictualii:
   Pentru ei rezolvarea problemelor trece prin agresivitate, ceea ce nu ii costa nimic, de vreme ce conflictul este modul lor specific de funcţionare, este starea lor de spirit.Ei nu cunosc şi nici nu înţeleg existenta unei stări de pace. In schimb, acest tip de relaţie este bogat în emoţii pentru persoana agresata, care va ieşi goala de aici!

Cei în afara legii:
    Rolul lor şi teritoriul lor nu sunt niciodată clar definite, ceea ce obliga la o renegociere nesfârşită. Cum regulile nu sunt stabilite odată pentru totdeauna, fiecare trece prea uşor în terenul celuilalt.Ei nu funcţionează după regulile stabilite şi tot ce fac considera ca este normal.


Soluţii: 
- sa învăţăm sa punem limite, sa tragem graniţe, pentru a nu ne lăsa înghiţiţi de către celalalt.Astfel riscam sa ne supunem patologiei celuilalt şi sa devenim victima sa şi apoi sa ne afundam în agresivitate şi ranchiuna.
De regula sa ne îndoim total de rolul nostru de SALVATOR!

Adeseori ii putem ajuta pe cei din jurul nostru, dar prea rar ii putem salva!
      A lua rolul de salvator este mai degrabă un semn al slăbiciunii Ego-ului.Atunci când ne creste nervozitatea, se impun doua întrebări:
- sunt eu oare persoana care trebuie sa se ocupe de aceste probleme?
- trebuie eu sa fiu persoana care ajuta sau eu trebuie sa-mi vad de lecţiile mele?
       In oricare dintre cazuri, cel mai bun semnal de alarma sunt emoţiile noastre: sentimentul de nefericire-frustrare este semnul ca trebuie sa punem stop!
       Terapeutul, de obicei, recomanda ruperea totala şi imediata (măcar pentru un timp) a cordonului care se afla intre cei doi. Si abia aici începe problema.Cel care este vampir energetic va simţi revolta donatorului de a-l alimenta. Daca din punct de vedere fizic, vampirul energetic era sănătos şi donatorul bolnav, se ajunge – invariabil la colaps sau asa pare. (Unul se simte bine şi unul e bolnav! ) – Unde-i logica?Ruperea legăturilor patologice, dintre cei doi, provoacă automat dezechilibru la vampirul energetic, trezind protest activ energetic la el (sigur, depinde şi de stadiul “bolii vampirice”).



       Secretul eliminării acestui comportament este sa învăţăm sa iubim şi sa dăruim mai mult decât sa aşteptăm de la alţii; astfel vom primi o uriaşă cantitate de energie din Univers.
       Un vechi proverb spune:”Dăruind vei dobândi”. Darul suprafiresc se reflecta asupra-ţi, se întoarce la tine ca un bumerang, ca o raza de lumina proiectata de oglinda şi te va împlini. Vei fi fericit şi împlinit cu tine însuti şi astfel pregătit sa dăruieşti din nou.
preluat de pe :
http://balsampentrusuflet.blogspot.com/2010/10/fila-208-vampirismul-energetic-pe.html

Unknown - Requiem for a dream

Niciun comentariu: