Dependente

Oare tutunul, alcoolul şi cafeaua nu sunt droguri care creează dependenta? Si mâncarea din fast-food-uri, asa numita junk-food? Băuturile dulci? Ciocolata?
(Nota: Ciocolata este un alcaloid care produce o molecula care se combina cu receptorii opiaceilor prezenţi in organism, printr-un mecanism analog celui al heroinei. Produce plăcere, creează dependenta şi nu este o întâmplare ca atunci când exista probleme sentimentale, multi încearcă sa le compenseze, refugiindu-se în dulciuri…)
Atunci, din acest punct de vedere, putem sa ne consideram cu toţii, dintr-un anumit punct de vedere, dependenţi de droguri, chiar dacă, cu siguranţă, nu ne face plăcere sa o recunoaştem. Totuşi, nu este acesta faptul care ma interesează, ci mai de graba mecanismul care a creat acesta dependenta.Gândiţi-va un moment la prima data când aţi fumat o ţigară sau când aţi băut un pahar de whisky: care a fost reacţia voastră? De entuziasm? De plăcere? V-aţi spus: “Wow, ce experienţă senzaţională. Este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. De acum înainte voi continua sa beau şi sa fumez cu o plăcere maxima.”
Asa a fost? Nu cred.

Oricine la primul contact cu tutunul sau alcoolul are o reacţie de dezgust. Corpul semnalează cu toată puterea “Otrava! Fereşte-te!”

Dar ceea ce este mai extraordinar, şi asupra căruia va cer sa reflectaţi, este ca după acesta perioada de adaptare, ceea ce înainte era perceputa ca o otrava de care sa ne ferim devine ceva tolerabil şi în final o nevoie de care nu ne putem lipsi. E inutil sa spunem ca, în ciuda acestor fapte, daunele fizice continua şi când, mai devreme sau mai târziu ne găsim bolnavi de cancer la plămâni sau ciroza hepatica, este prea târziu pentru a face ceva.Aceste droguri sunt vibraţii joase care sunt introduse în organism.Corpul fizic este tras în densităţi mai joase şi pierde legătura cu celelalte corpuri de vibraţie mai înaltă.Si astfel o dependenta duce la alta şi tot asa pana când devii sclavul viciilor şi trăieşti o viata în sclavie.Dependenta este o energie care inunda toate aspectele vieţii apoi.Devii dependent de ţigări, apoi de alcool, de cafea, de hrana moarta, de cola, de servici, de bani, de jocuri de noroc,de soţie, de guma de mestecat, de sport, de rezultat, de casa, de maşină, sex...

Oricum, nu am făcut toată acesta pledoarie pentru a iniţia o campanie împotriva fumatului şi a alcoolului, ci pentru a descrie mecanismul care intra în joc şi atunci când este vorba de stări mentale.
Adeseori, vorbind de noi înşine, ni se întâmplă sa ne descriem ca fiind demotivaţi, nedecişi, anxioşi, deprimaţi, colerici, nervoşi, ca şi cum aceste caracteristici ar face parte din noi înşine. In acelaşi fel, permitem gândirii negative, criticii, justificării sa ne domine mintea.
Acum, poate sa fie greu sa acceptam acest fapt, dar aceste stări mentale, care ni se par indisolubil legate de propria persoana, nu sunt deloc naturale, nu mai puţin decât sunt intoxicaţia cu tutun sau cu alcool.

Depresia sau lipsa deciziei nu sunt stări naturale, ci mecanisme de apărare pe care le-am dezvoltat pentru a răspunde şi a controla într-un anumit fel mediul. Critica nu este un comportament înnăscut, ci un model pe care l-am dezvoltat pentru a ne apăra la rândul nostru de critica celorlaţi.


Un copil nu este deprimat şi indecis, unui copil nu ii lipseşte motivarea, nu renunţă la propriile obiective. Imaginaţi-va un copil care învaţă sa meargă si care după doua sau trei căzături îşi spune: “Nu o sa reuşesc niciodată, este inutil sa insist, mai bine stau la locul meu si continui sa merg de-a busilea!”
Ati văzut un astfel de copil? Va imaginaţi un copil căruia sa ii lipsească încrederea în sine? Un copil care sa dea vina pe ceilalţi dacă nu reuşeşte ceva? Sau un copil care sa critice?Daca omul ar menţine ritmul de învăţare al unui copil viata pe Pământ ar fi o sărbătoare pentru noi toţi. Sa ne aducem aminte, pentru ca am fost cu toţii copii, cu capacitatea de a explora, de a încerca, de a accepta căderile şi de a ne ridica, de a acţiona fără a ne pune problema ca trebuie sa facem totul bine din prima încercare, sau ca trebuie sa evitam criticile, sau ca trebuie sa demonstram ceva…
Dar iată ca intra în joc mecanismul diabolic pe care l-am văzut în legătură cu dependentele: descoperim gândirea negativa, lenea şi lipsa motivaţiei (aţi văzut vreodată un copil leneş?) Si descoperim ca din când în când acestea pot fi sisteme comode pentru a fugi de o îndatorire, de o responsabilitate, de o pedeapsa, de o munca.
In fond, de ce sa acţionăm şi sa riscam nereuşita când este mai comod sa stam liniştiţi în carapacea noastră? De ce sa riscam sa descoperim noi cai când este mai comod sa le urmam pe ale celorlaţi şi sa criticam ceea ce a fost făcut?

Astfel de gânduri sunt otrava pura pentru minte şi pentru dezvoltarea personala dar, ca şi în cazul drogurilor, după puţin, creierul se obişnuieşte şi termina prin a deveni dependent.

Nu numai, dar “renunţarea din start” devine parte din noi înşine, devine ceva care ne defineşte ca persoane. Acelaşi lucru este valabil pentru orice alt gând care are drept unic scop evitarea confruntărilor, creşterea şi conştientizarea.
Nu pot face aici un tratat de psihologie, dar de fiecare data când aveţi un sentiment negativ, un dubiu care va paralizează, o frica care va împiedică sa acţionaţi, amintiţi-va ca este ceva care aţi ÎNVĂŢAT, nu este ceva NATURAL, nu este ceva care face parte din voi.
Este o otrava cu care mintea vostra s-a obişnuit şi de care nu mai reuşeşte sa scape. Chiar dacă nu exista soluţii simple, asa cum nu exista nici pentru a scăpa de droguri, simplu fapt de a conştientiza faptul ca este vorba de sentimente “parazite” şi nu de ceva care face parte din noi, poate fi un prim pas către anularea acestor sentimente.
Este posibil sa fim atât de obişnuiţi cu o viata mizerabila, încât ne este dificil sa ne imaginam una diferita. Dar orice copil de 2 ani ne demonstrează ca este posibil şi un alt mod de viata.
De ce sa nu încercăm?
In final voi vorbi puţin despre PUTERE.Societatea aceasta bolnava în care trăim şi la care cei mai multi fac eforturi considerabile sa se adapteze a denaturat în timp şi înţelesul cuvintelor.Acum un om puternic este considerat un om înstărit, un demnitar, un om plin de muşchi, etc.Puterea omului nu a stat niciodată în personalitatea lui, în aspecte exterioare lui ci în interiorul lui.Puterea se referă la controlul interior, la capacitatea omului de a rămâne în pace, armonie, iubire, echilibru, detaşat de vicii, de acumularea de material.In fapt cu cât omul aduna mai multe în jurul lui cu atât este mai slab.El încearcă sa compenseze lipsa lui de putere, de încredere în sine, de valoare prin acumularea de capital exterior...asa ajunge sa creadă ca este funcţia lui, maşina lui, vila lui, femeia lui, copiii lui, etc.Cei mai puternici oameni pe care noi ii cunoaştem acum nu au fost împăraţii, regii, preşedinţii, faraonii, guvernanţii, etc...Cei mai puternici au fost înţelepţii : Iisus, Buddha, Krisna, Osho, Aivanhov, etc.Ei nu au avut bodyguarzi sau armate in jurul lor şi au atins inimile la miliarde de oameni.Iubirea lor a transformat conştiinţe.Puterea unui şef consta in capacitatea lui de a-si ridica subordonaţii la valoarea lui în armonie şi pace.Aceasta sa fie marea lor bucurie, când un subordonat îl înlocuieşte, il depăşeşte în cunoaştere şi virtute, la fel cum se bucurau maeştrii artelor martiale atunci când elevii ii depăşeau. Puterea este încă înţeleasă greşit, ca pe ceva sau cineva împotriva a altceva sau a altcuiva.

Omul puternic este cel care rezista viciilor, gândurilor negative, atacurilor exterioare...El rămâne în pace cu tot Universul, în armonie, în iubire fata de toţi şi toate, în bucurie şi are în fiecare zi pofta de viata.El transforma totul în jurul lui, ridica totul.Omul acesta sfinţeşte locul şi pe cei cu care intra în legătură.
preluat de pe http://balsampentrusuflet.blogspot.com/