Eckhart Tolle despre eliminarea vechilor tipare

Necesitatea unei transformări
Atunci când se confruntă cu o criză radicală, atunci când vechiul mod de a trăi în lume, de a interacţiona cu ceilalţi şi cu natura nu mai funcţionează, atunci când supravieţuirea este ameninţată de probleme aparent imposibil de depăşit, o formă de viaţă individuală — sau o specie — fie se stinge, fie se ridică deasupra limitărilor condiţiei sale prin intermediul unui salt evolutiv.
Reacţia în faţa unei crize radicale care ne ameninţă însăşi supravieţuirea — iată provocarea cu care se confruntă acum umanitatea. În curând, un procent semnificativ din populaţia planetei va recunoaşte, dacă nu a făcut-o deja, că umanitatea se confruntă acum cu o alegere totală: să evolueze sau să piară. Un număr încă relativ mic, dar în creştere rapidă, de oameni experimentează deja în ei înşişi ruperea de vechile tipare ale minţii egocentrice şi manifestarea unei noi dimensiuni a conştiinţei.
Schimbarea se produce într-un plan mai profund decât cel al conţinutului minţii voastre, al gândirii voastre. De fapt, în centrul noii conştiinţe se află transcenderea gândirii, capacitatea recent descoperită de a ne ridica deasupra gândurilor, de a realiza în noi înşine o dimensiune infinit mai vastă decât cea reprezentată de gândire. Din acel moment identitatea voastră, sentimentul propriei fiinţe nu va mai fi derivat din fluxul necontenit al gândurilor pe care, în cazul fostei conştiinţe, le luaţi drept voi înşivă. Ce uşurare să realizezi că eu nu sunt „vocea din mintea mea”. Atunci cine sunt eu? Cel care vede toate acestea.
 Conştiinţa care precedă gândul, spaţiul în care apare gândul — sau emoţia sau percepţia senzorială. Egoul nu înseamnă altceva decât identificarea cu forma, în primul rând cu forma gândurilor.
Dacă răul există în vreun fel şi există, dar la modul relativ, nu absolut — atunci definiţia sa este aceasta: identificarea completă cu forma — forma fizică, forma mentală,forma emoţională. De aici decurge totala necunoaştere a legăturii individului cu întregul,a unităţii intrinseci cu oricare „altul” şi totodată cu Sursa.
Dacă structurile minţii umane nu se vor schimba, vom sfârşi mereu prin a recrea în esenţă aceeaşi lume, aceleaşi forme ale răului, aceeaşi disfuncţie. Orice există sau se întâmplă este o formă pe care o îmbracă clipa de Acum.
Dacă îi opuneţi rezistenţă interioară, forma, adică lumea, devine o barieră de netrecut ce vă separă de ceea ce sunteţi dincolo de formă, vă separă de Viaţa unică, lipsită de formă, care e totuna cu voi. Atunci când răspundeţi cu un da interior formei lui Acum, însăşi forma aceea devine poarta către ceea ce este fără de formă. Separarea dintre lume şi Dumnezeu se topeşte.