Experiente care ilumineaza

Cateva raspunsuri

Eckhart Tolle Quotes

View more presentations from Geta Lucia.

Prelucrari in stil gregorian

Eckhart Tolle – Un Pamant nou, despre EGO

Gândirea fără conştientizare este principala problemă a existenţei umane. Gândirea este doar un aspect minuscul al conştiinţei ce ne reprezintă.

Nevoia imperioasă inconştientă a individului de a-şi consolida identitatea prin asocierea cu un obiect face parte integrantă din structura minţii egocentrice.

Una dintre structurile mentale cele mai elementare prin care se naşte egoul este identificarea. Cuvântul „identificare” este derivat din latinul idem, care înseamnă „acelaşi” şi facere, care înseamnă „a face”. Aşadar, atunci când mă identific cu ceva, „fac să fie asemenea”. Asemenea cui? Asemenea mie. Investesc un sentiment de sine în lucrul respectiv, iar el ajunge să facă parte din „identitatea” mea. Unul dintre nivelurile de identificare cele mai elementare este cel cu lucrurile: jucăria mea lasă loc mai târziu maşinii mele, casei mele, hainelor mele şi aşa mai departe. Încerc să mă regăsesc in lucruri, dar nu reuşesc niciodată cu adevărat, aşa că sfârşesc prin a mă pierde în ele. Aceasta este soarta egoului.

„Fericiţi cei săraci cu duhul”, spunea Isus, „că a lor este împărăţia cerurilor”.2 Ce înseamnă „săraci cu duhul”? Lipsiţi de bagaje interioare, de identificări. Nici cu lucruri, nici cu vreun fel de concepte mentale care să conţină într-o măsură oricât de mică noţiunea sinelui. Şi ce este „împărăţia cerurilor?” Bucuria simplă, dar profundă a Fiinţării, care rămâne atunci când renunţaţi la identificări şi deveniţi astfel „săraci cu duhul”.

Dacă daţi la o parte un gen de identificare, egoul va găsi repede un altul, în ultimă instanţă, lui nu-i pasă cu ce se identifică, câtă vreme are o identitate.

Credinţa că voi aveţi dreptate şi ceilalţi greşesc reprezintă unul dintre tiparele principale ale minţii egoiste, una dintre principalele forme de inconştienţă.

Egoul tinde să echivaleze predicatul „a avea” cu Fiinţarea: am, deci sunt. Şi cu cât am mai mult, cu atât sunt mai mult. Egoul trăieşte prin comparaţie. Modul în care sunteţi văzuţi de ceilalţi devine modul în care vă vedeţi voi înşivă.

Modul în care vă văd ceilalţi devine oglinda care vă spune cum sunteţi şi cine sunteţi.

Sentimentul propriei valori pe care îl are egoul este în majoritatea cazurilor legat de valoarea pe care o aveţi în ochii celorlalţi. Aveţi nevoie ca ceilalţi să vă dea un sentiment de sine, iar dacă trăiţi în cadrul unei culturi în care valoarea personală este în foarte mare măsură echivalentă cu ceea ce deţineţi şi cu cât de mult deţineţi, veţi fi condamnaţi, în cazul în care nu puteţi vedea dincolo de această amăgire colectivă, să vânaţi lucruri tot restul vieţii voastre, cu speranţa zadarnică de a găsi valoarea şi desăvârşirea sentimentului de sine prin intermediul lor.

Ataşamentul faţă de lucruri cade de la sine atunci când nu mai căutaţi să vă regăsiţi în ele.

Între timp, fiţi doar conştienţi de acest ataşament. Se poate ca în anumite cazuri să nu fiţi conştienţi că sunteţi ataşaţi — adică identificaţi — cu ceva, până când pierdeţi lucrul respectiv sau până când apare riscul pierderii sale. Dacă în această situaţie vă supăraţi, vă panicaţi şi aşa mai departe, înseamnă că sunteţi ataşaţi, în momentul în care deveniţi conştienţi de faptul că vă identificaţi cu un lucru, identificarea respectivă nu mai este totală. „Eu sunt conştiinţa care conştientizează acest ataşament.” Acesta este începutul transformării conştiinţei.

Dorinţa: nevoia de mai mult

Egoul se identifică cu a avea, dar satisfacţia pe care i-o procură ceea ce are este relativ superficială şi de scurtă durată. Adânc în el rămâne ascuns un sentiment de nemulţumire, de incomplet, de „insuficient”, „încă nu am suficient”, prin care egoul vrea să spună: „încă nu sunt suficient”.

Niciun ego n-ar avea viaţă lungă în lipsa dorinţei de mai mult.

De aceea, dorinţa de mai mult este cea care îl menţine în viaţă, într-o mult mai mare măsură decât îl ţine ceea ce are. Mai mult decât vrea să aibă, egoul vrea să îşi dorească. Şi astfel, satisfacţia de suprafaţă oferită de posesiuni este întotdeauna înlocuită cu dorinţa de mai mult. Aceasta este nevoia psihologică de mai mult, ceea ce înseamnă nevoia de mai multe lucruri cu care să vă identificaţi. Este o nevoie asemănătoare unui viciu, nu una autentică.

În unele cazuri, nevoia psihologică de mai mult sau sentimentul de insaţietate care îi este atât de caracteristic egoului este transferată la nivel fizic, devenind astfel o foame insaţiabilă.

Majoritatea egourilor au dorinţe contradictorii. La răstimpuri se răzgândesc în privinţa lucrurilor pe care le vor sau se poate să nu ştie nici măcar ce vor, în afara faptului că nu vor ceea ce este: momentul prezent. Disconfort, neastâmpăr, plictiseală, nelinişte, insatisfacţie, toate acestea sunt rezultatul dorinţei neîmplinite.

Nevoia fizică de hrană, apă, adăpost, haine şi bunuri elementare ar putea fi împlinită cu uşurinţă în cazul tuturor oamenilor de pe planetă, dacă n-ar exista dezechilibrul resurselor creat de nevoia nesăbuită şi rapace de mai mult, lăcomia egoului.

Formele mentale ale cuvintelor „mie”, „mine”, „mai mult decât”, „vreau”, „am nevoie”, „trebuie să am” şi „nu îndeajuns” ţin nu de conţinut, ci de structura egoului. Conţinutul este interşanjabil.

Câtă vreme nu veţi recunoaşte acele forme mentale în interiorul vostru, câtă vreme ele rămân la nivel inconştient, veţi continua să credeţi în ceea ce vă spun ele; veţi fi condamnaţi să acţionaţi pornind de la acele gânduri inconştiente, condamnaţi să căutaţi şi să nu găsiţi — deoarece atunci când operează respectivele forme mentale nu veţi putea fi satisfăcuţi de nicio posesiune, de niciun loc, de nicio persoană sau împrejurare. Niciun conţinut nu vă va satisface, atâta vreme cât structura egoistă rămâne neschimbată. Nu veţi fi fericiţi indiferent ce aveţi sau obţineţi. Veţi fi mereu în căutare de altceva ce promite o mai mare satisfacţie, promite să desăvârşească sentimentul incomplet de sine şi să umple acel gol pe care-l simţiţi în interior.

Identificarea cu corpul

În afară de obiecte, o altă formă elementară de identificare este cea cu corpul „meu”, în primul rând, corpul este de bărbat sau de femeie, astfel că sentimentul de a fi bărbat sau femeie preia o parte semnificativă a sentimentului de sine în cazul majorităţii oamenilor. Apartenenţa la o anumită categorie sexuală devine identitate. Identificarea aceasta este încurajată de la o vârstă timpurie şi impune respectarea unui rol, a unor tipare de comportament condiţionate care vă afectează toate aspectele vieţii, nu doar sexualitatea.

Infăţişarea fizică este cea care are un rol foarte mare în privinţa modului în care se percepe fiecare pe sine: robusteţea sau aspectul filiform frumuseţea sau urâţenia, toate percepute prin raportare la ceilalţi, în cazul multor oameni, sentimentul propriei valori este legat în mod intim de forţa lor fizică, de modul plăcut în care arată, de forma fizică şi de aspectul exterior. Nu puţini sunt cei care îşi simt diminuată valoarea personală din cauză că-şi percep trupul ca fiind urât sau cu imperfecţiuni.

Abţinerea de la identificarea cu corpul nu înseamnă neglijarea, dispreţuirea sau neîngrijirea corpului. Dacă este robust sau frumos, vă puteţi bucura de aceste însuşiri şi le puteţi aprecia —atâta vreme cât vor dura. Puteţi, de asemenea, să vă îmbunătăţiţi condiţia fizică printr-o alimentaţie adecvată şi prin exerciţii.

Nu doar cei cu corpuri plăcute sau aproape perfecte au tendinţa de a crea sinonimie între corp şi ceea ce sunt ei. Vă puteţi la fel de uşor identifica cu un corp „problematic” şi îngloba imperfecţiunea, boala sau dizabilitatea corpului în identitatea voastră. După care puteţi gândi şi vorbi despre voi ca fiind „suferinzi” de cutare sau cutare boală cronică sau de cutare dizabilitate. Primiţi multa atenţie din partea doctorilor şi a celorlalţi care vă confirmă constant identitatea conceptuală de suferind sau pacient. Atunci vă agăţaţi în mod inconştient de boală, deoarece a devenit cea mai importantă parte din ceea ce percepeţi a fi voi înşivă. A devenit o altă formă mentală cu care egoul se poate identifica. Odată ce şi-a găsit o identitate, egoul nu mai vrea să renunţe la ea. În mod uimitor, nu rareori egoul aflat în căutarea unei identităţi mai solide îşi poate crea boli — şi chiar o face — cu scopul de a se consolida prin intermediul lor.

Percepţia corpului interior

Deşi identificarea cu corpul reprezintă una dintre cele mai elementare forme de ego, vestea bună este că tot ea este şi cea de care se poate trece cel mai uşor. Acest lucru se realizează nu încercând să vă convingeţi că nu sunteţi corpul, ci deturnându-vă atenţia de la forma exterioară a corpului şi de la gândurile despre el — frumos, urât, puternic, slab, prea gras, prea slab — către sentimentul de însufleţire din interiorul lui. Indiferent care este aspectul său exterior, dincolo de forma exterioară el este un câmp energetic foarte viu.

Ceea ce numesc „corpul interior” nu mai este chiar corp, ci energie vitală, puntea dintre formă şi ceea ce este fără de formă. Creaţi-vă un obicei din a simţi corpul interior cât de des puteţi. După un timp nu va mai fi nevoie să închideţi ochii ca să-l simţiţi.

Aceasta înseamnă că nu vă mai identificaţi cu forma, ci vă îndepărtaţi de identificarea cu forma către ceea ce este lipsit de formă şi căreia îi mai putem spune şi Fiinţare. Este identitatea voastră esenţială. Perceperea corpului nu doar vă ancorează în momentul prezent, ci reprezintă uşa pentru a ieşi din închistarea pe care o reprezintă egoul. De asemenea, ea întăreşte sistemul imunitar şi abilitatea corpului de a se autovindeca.

Uitarea Fiinţării

Egoul înseamnă întotdeauna identificarea cu forma, căutarea de sine şi, în consecinţă,pierderea Sinelui într-o formă sau alta. Formele nu sunt doar obiecte materiale şi copuri fizice. Mai fundamentale decât formele exterioare — lucrurile şi corpurile — sunt formele mentale care apar constat în câmpul conştiinţei. Ele reprezintă forme energetice, mai fine şi mai puţin dense decât materia fizică, dar totuşi ferme. Ceea ce conştientizaţi sub forma unei voci în mintea voastră care nu se opreşte niciodată din vorbit este un flux de gândire neîncetată şi compulsivă. Când fiecare gând vă absoarbe complet atenţia, când sunteţi atât de identificaţi cu vocea din mintea voastră şi cu emoţiile care o însoţesc încât vă pierdeţi pe voi înşivă în fiecare gând şi în fiecare emoţie, atunci înseamnă că sunteţi în totalitate identificaţi cu forma şi prin urmare sunteţi în puterea egoului. Egoul este un conglomerat de forme mentale şi tipare mental-emoţionale condiţionate, care reapar şi în care aţi investit sentimentul de „eu”, sentimentul de sine. Egoul apare atunci când sentimentul Fiinţării, al lui „Eu Sunt”, care este conştiinţă fără de formă, se întrepătrunde cu forma. Acesta este înţelesul identificării. Aceasta este uitarea Fiinţării, eroare primordială, iluzia separării absolute care transformă realitatea într-un coşmar.

Constiinta sau Fiintarea este un sentiment sacru de Prezenta, o pace adanca, o seninatate si o eliberare completa de frica. De cele mai multe ori, oamenii realizeaza aceasta in situatii-limita. In asemenea momente, sentimentul Fiinţării, acela de Eu Sunt este eliberat din întrepătrunderea cu forma: Spiritul ce fusese închis în materie este eliberat. Realizezi că identitatea ta esenţială este fără de formă, o Prezenţă atotpătrunzătoare, Fiinţare de dinainte de orice formă, de orice identificare. Realizezi adevărata ta identitate ca fiind conştiinţa însăşi, şi nu ca fiind acele lucruri cu care se identificase conştiinţa.

Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Adevărul ultim privitor la ceea ce eşti nu este „sunt aceasta” sau „sunt cealaltă”, ci „SUNT”.

Nu toţi cei care se confruntă cu o mare pierdere experimentează şi trezirea, această încetare a identificării cu forma. Există oameni care creează imediat o imagine mentală puternică sau o formă a gândirii în care se văd victime, fie ale circumstanţelor, ale altor oameni, ale soartei nedrepte sau ale lui Dumnezeu. Se identifică puternic cu această formă mentală şi cu emoţiile cărora le dă ea naştere — de exemplu furie, resentimente, autocompătimire şi aşa mai departe — iar ea ia imediat locul tuturor celorlalte identificări care s-au prăbuşit din cauza pierderii suferite. Cu alte cuvinte, egoul găseşte repede o formă nouă. Faptul că această nouă formă este una profund nefericită nu-l interesează prea mult, important pentru el este să aibă o identitate, fie ea bună sau rea. De fapt, acest nou ego va fi mai contractat, mai rigid şi impenetrabil decât ce vechi.

Atunci când survine o pierdere grea, fie opuneţi rezistenţă, fie cedaţi. Unii oameni nutresc amărăciune sau resentimente profunde; alţii devin plini de compasiune, înţelepţi şi iubitori. Cedarea înseamnă acceptarea în interior a ceea ce este. Eşti deschis faţă de viaţă.

Când cedaţi lăuntric, când capitulaţi, realizaţi începutul unei noi dimensiuni de conştiinţă. Dacă acţiunea este posibilă sau necesară, aceasta va fi în concordanţă cu întregul şi va beneficia de sprijinul inteligenţei creative, a conştiinţei necondiţionate cu care vă contopiţi atunci când vă aflaţi într-o stare de deschidere interioară. Şi-atunci, împrejurările şi oamenii îşi aduc contribuţia şi cooperează. Apar tot felul de coincidenţe.

Nucleul egoului

Majoritatea oamenilor sunt atât de complet identificaţi cu vocea din mintea lor — curentul neîntrerupt de gânduri involuntare şi compulsive şi emoţiile care le însoţesc — încât am putea spune despre ei că sunt posedaţi de minte. Câtă vreme sunteţi complet inconştienţi, luaţi gânditorul drept ceea ce sunteţi voi cu adevărat. Aceasta este mintea egocentrică. O numim egocentrică deoarece fiecare gând — fiecare amintire, interpretare, părere, punct de vedere, reacţie, emoţie conţin un sentiment de sine, de eu (ego). Aceasta este inconştienţa, din punct de vedere spiritual vorbind. Gândirea voastră, conţinutul minţii voastre este desigur condiţionat de trecut: educaţia pe care aţi primit-o, mediul familial şi cultural şi aşa mai departe. Nucleul central al întregii voastre activităţi mentale constă în anumite gânduri, emoţii şi moduri de reacţie, repetitive şi persistente şi cu care vă identificaţi cel mai mult. Această entitate este însuşi egoul.

El este plămădit din gând şi emoţie, dintr-un mănunchi de amintiri cu care vă identificaţi în termeni de „eu şi povestea mea”, din roluri pe care le-aţi deprins şi le jucaţi fără s-o ştiţi, din identificare la nivel de colectivitate, şi aici mă refer la naţionalitate, religie, rasă, clasă socială sau crez politic. Egoul implică de asemenea identificări personale, nu doar cu posesiuni, ci şi cu opinii, aspect exterior, resentimente pe termen lung sau concepţia despre sine însuşi ca fiind mai bun sau nu la fel de bun ca alţii, ca fiind un om de succes sau un ratat.

Conţinutul egoului variază de la o persoană la alta, dar în fiecare ego se regăseşte aceeaşi structură. Cu alte cuvinte: egourile diferă doar la suprafaţă, în profunzime sunt identice, în ce fel sunt ele identice? Ele se hrănesc cu identificarea şi separarea. Când trăiţi prin intermediul sinelui fabricat de minte, constând din gândire şi emoţii — adică prin ego — fundamentul identităţii voastre este unul precar, deoarece gândul şi emoţia sunt prin natura lor efemere, trecătoare. De aceea orice ego se luptă continuu să supravieţuiască, încercând să se protejeze şi să se extindă. Pentru a susţine gândul corespunzător lui eu, el are nevoie de gândul opus corespunzător lui „celălalt”. Conceptul de „eu” nu poate supravieţui fără conceptul de „altul”. Ceilalţi reprezintă în cel mai înalt grad ideea de altcineva, atunci când îi percep drept duşmani ai mei. Pe scara acestui şablon egoist inconştient, la unul din capete se află deprinderea imperativă de a critica şi de a vă plânge de ceilalţi. Isus a făcut referire la aceasta atunci când a spus: „De ce vedeţi aşchia din ochiul fratelui vostru, dar nu vedeţi bârna din ochiul vostru?”

Eckhart Tolle – Un Pamant nou - fragment

STIINTA SI SPIRITUALITATE

Spiritual Enemies Of The Mind

-->

• Doubt, indecision, idleness, fear, procrastination and anxiety

  are the spiritual enemies that lead one toward the threshold of failure. These perceptions when felt inject emotions not conducive to productive or viable outcomes. These same emotions will either propel you to failure or motivate you toward success.

What is doubt? Doubt is simply a wavering vibratory force that pushes one into disbelief about a thing. Doubt is formed from an experiential reference or a point of no reference such as a new idea. When someone doubts a possibility then it becomes uncertainty about a thing. This feeling is not necessarily without foundation. When one is doubtful about a thing the only response to overcome it is to research that thing. Your state of mind when you are doubtful has to be changed before you approach that research. If you doubt and stay in that state of mind, no matter what you are looking at your focus is to disprove not to enlighten yourself. Your approach must be opened to the possibility that the thing you are researching is possible.

Indecision is the sister of idleness. When one is indecisive they usually have not adapted a model to make a decision. This leaves one idle and it is almost a hint of laziness on one’s part. Benjamin Franklin had the most basic method of handling or making a decision rapidly. He simply took a sheet of paper, drew a line down the middle, label the left as advantages and the right as disadvantages. This is still a good method to resolve a problem and make a decision, since one would look for both sides of the thing or things that needs to be decided on.

What happens most with people is that they become idle due to indecision about a thing, so simply put they don’t act on it. Using this method would allow one to either see which outweighs the other. This method will also show you whether there will be a positive or negative impact or no impact at all. There are many other decision models such as the “SWOT” meaning Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats. One of the characteristics of success is one who can make decision rapidly and change them slowly if at all. The reason is simple, they have done their homework.

Procrastination is simply a coping behavior. When one procrastinates they are lazy or fearful of what outcomes there might be. This is not motivated by intellect, it is motivated by feeling. If one does not feel like cutting the lawn, then one puts it off for another day. Yet the tendency to put it off or not confront a situation usually grows worse over time and this behavior can ruin not only your future it can devastate your life. This behavior can quickly become your response to everything around you.

We have seen this over and over again. When a student waits to do a paper, he knows that it is due in 10 days and he waits till 2 days before it is due, then the student starts to work on it. Of course usually the student is irritated, not doing his or her best work as the time element will not allow for in depth research. The student is up late for those days and becomes irritated, loses sleep, is on the run to the library and digging through reference materials on the eleventh hour.

Procrastination is simply a lack of scheduling and discipline. If you know you should mow the lawn it doesn’t matter whether you feel like doing it or not. Simply scheduling the hour that you will mow the lawn and adhering to it will resolve that issue. The same with a student, if that student scheduled when he or she will have that paper done ahead of time, decides to work on it an hour a day, the student will most likely finish ahead of time and get a better grade.

Anxiety is simply what I call “Self Torment.” It is choking on a thing. It is a state of mind. People can be anxious about a great deal of things. Most of the things people are anxious about, has nothing to do with reality. Some people fear to compete since they get anxious that they may look like they are incompetent or poor in a particular contest. One can be anxious about anything, the way you look, the way you act, what you own may not be the latest and greatest widget, so you shy away from that competition. One of the answers to anxiety is assertiveness or positive affirmation of your abilities to do the things that relate to “Self.”

Fear is simply an expectation of danger or pain. If someone is pointing a gun at you, fear is the right way to feel. If you fear telling someone how you feel, then that maybe the right way to feel, but it should not dictate your ability to communicate what you feel. This anticipation of danger, the “what if” I fail or get rejected, is usually based in ignorance or lack of confidence. Fear of failure or success is simply the same animal and it is the lack of confidence or faith in oneself. Remember you get exactly what you expect. If you expect failure you will fail, because that is exactly what you expect.

When one has an expectation of failure based on some fearful or negative thoughts then all they are doing is setting the table for that to happen. They will make errors, bungle activities and come out short one way or another on exactly what they’re fearful of. All of the above is based on some fear or expectation.

In a spiritual sense these are the enemies of your mind and soul. Evil seeks a willing participant. The temptation of not doing something towards your greatest good is the same as, lending oneself to a great harm. There is a reason why the statement is made idle hands or an idle mind makes the devil's work. The reason is due to the fact that you place yourself on hold or go in a non-survival direction. Listening to negative advice or people, is lending oneself to the harbingers of chaos.

Faith, confidence and courage are the things that you should always be working on. These are the qualities of the winners in life. Spiritually we are perfect, but we make mistakes and we learn from them. Why should one fear anything? A strong belief in your ability to ride out any storm is necessary for success in life. Some decisions come very hard, especially when you put a lot on the line. The rewards in life come not from fear but they come from action and faith in oneself.

If you are spiritual, the bible mentions over and over again do not fear. The reason is very simple in that with fear you freeze, become submissive to idleness, self paralysis if you will. Offer your thoughts of courage and empowerment to the Divine and that is exactly what you will have. Take comfort that all is not permanent in this ever changing and evolving universe. As you write your life story, let it be one of courage in the face of danger, faith in the face of fear, belief in the throws of disaster. Paint your picture the way you want it to be and offer it to the universe.

Fight the good fight and so when you come to rest you can say that I have done all that I could have done. Live without regret, your life is and will always be immersed in courage, faith, love, forgiveness and gratitude. We travel this way but once, let it be a glorious trip. That is my message to you.

BIORITMUL